Plouă

Plouă încet,plouă cu migală
O mână-ntinsă şi-o umbrelă jovială.
Noapte,nori negri,o ploaie adâncă...
Două picioare care se lovesc de-o stâncă.

Plouă încet,cu nepăsare...plouă...
Întunericul vine cu-o emoţie nouă.
Să cad...ca picătura-n gol
Sau să fiu ca stânca şi să-ndur benevol?

Eu pierd

Inevitabil,toţi iau decizii eronate,
Erodate de fapte şi de acte.
O ardem în drame,lamentaţi ca un drogat fără grame,
Aşteptăm bani ca nişte dame
Şi fiecare moment vrem să-l punem în rame.
Fiecare e un erudit înrudit cu Democrit,
Acuzându-l pe celălalt că e ipocrit.
Fiecare în tenebrele lui,ia felia aproapelui,
Iar scopul a devenit nefericirea omului.
Zenitul pare aproape la fel ca luna,
Însă stai să-l vezi cum dispare când apare minciuna.
Te chinui pentru ceva şi te fură altul-ntotdeauna.
Ajungi la final,satisfacţii,nici una.
Societatea te comandă prin telecomandă,
Îţi serveşte la fiecare masă bucăţi de propagandă
Trase pe bandă,crezi că totul e o constantă,
Dar ai uitat că totul în viaţă e variabil,
De ce nu aderi la concepţiile celorlalţi,ratat incapabil?
Hai!Muşcă din real,scuipă fictivul,
E prea târziu acum să faci pe introspectivul.
Se pare că o să mori cu bunul-simţ în braţe,
Eviscerat,te simţi rău şi vrei să dai la raţe,
Dar vezi prietene că nu mai ai maţe.
Vinzi totul pentru câteva hârtii,
Ţi-ai vinde şi sufletul,sărac să nu fi.
Ai vrut să ieşi din mulţime,şi-ai căzut de la înălţime,
E greu să respiri la câţiva metri adâncime?
Ai vrea să ai un tub de oxigen ca un scafandru,
Să respiri,dar ştii ce?E vina lui tactu,
A fost prea tandru când erai băieţandru.
Acum taci şi-ndură şi învaţă să accepţi că altul te fură,
Înveţi să supravieţuieşti sau viaţa te mătură!

Sfârşitul sensului

Marionetele fricii ţes pânza panicii.Mă pierd într-un val de antimaterie,dereglat de un amalgam de substanţe haotice cu un efect psihedelic asupra raţionamentului limitat şi incapabil de depăşire a barierelor subconştientului.Particule accelerate mă-mping de pe culmile normalităţii într-un abis al insanităţii.Sunt blocat bine,pe fundul abisului,iar simţul auditiv,încă activ,îmi spune că se aud nişte paşi.Cineva se apropie de corpul intrat deja într-o putrefacţie metafizică.Curiozitatea începe să mă macine,dovada că nu mi-am pierdut întreaga umanitate,mai sunt câteva resturi,se pare...Capacitatea de a face vreo mişcare mi-a fost sistată...punţile dintre nervi s-au rupt,iar raţiunea,încă încearcă să depăşească această condiţie.Nu renunţă.Nu renunţ.Zadarul începe să mă consume cu colţii lui învechiţi şi plini de bacterii ale trecutului...şi muşcă insaţiabil din mine.Descopăr ai cui erau paşii.Timpul.Se află în faţa mea şi priveşte acest spectacol lugubru cu un rânjet de satisfacţie.Eu întorc o grimasă în semn de sfidare...nu renunţ.Însă,în străfundurile fiinţei,ceva îmi spune că n-am cum să câştig.E o luptă prea mare şi prea grea.Amurgul violet al lui Bacovia depăşeşte graniţele normalităţii spectrului cromatic şi întregeşte decorul.Timpul are o criză de râs...iar eu sunt legat de fundul abisului.Căderea mi-a rupt coloana,iar creierul este de mult timp în închisoarea numită Paranoia.Încredere?Plus.Trădare?Minus.Cele două se anihileaza şi dispar din catalogul sentimentelor pe care le cunosc.Mă împac cu ideea că sunt o glumă proastă,dar o glumă care va împinge Timpul în insanitate de la atâta râs...să ajungă în acelaşi abis şi să-şi fractureze ceva,să rămânem amândoi blocaţi în acest loc.Să fim amândoi într-o stare a pasivităţii,nici măcar în stare de a zgâria rocile ce alcătuiesc pereţii acestei închisori a gândirii.În acel moment,după ce am fost sfârtecat de Zadar şi am rămas doar frânturi,voi arunca Timpului un rânjet al victoriei ştiind că Zadarul se va năpusti şi asupra lui.De-ajuns..încep să respir...respir vid...vidul absolutului...absolutul vidului...Nu mai am putere.Închid ochii...s-a terminat.

Nimic nu se schimbă.

Nimic nu se schimbă...astea au fost primele cuvinte pe care le-am auzit astăzi.Nimic nu se schimbă...Parcă era un semn că ceva e-n neregulă cu mine.Încep să cred că destinul îmi joacă o festă.De fapt,o glumă proastă.M-a aruncat în cuşca imuabilităţii.În fiecare zi,acelaşi căcat..parcă e o melodie monotonă care se repetă la nesfârşit.Singurul lucru care se schimbă sunt limbile ceasului.Intram în panică dacă nu se schimbau măcar ele...Se pare că fatum-ul m-a oprit în sfera stagnării.Am puterea să schimb ceva?Să-mi repet fraza aceasta?La fel cum îmi repet că trebuie să am încredere în mine la începutul fiecărei zile?Are vreun rost?Rezultatele tind spre zero.Să schimb ceva?Dar dacă ce vreau eu să schimb nu poate fi schimbat?Sau nu vrea să se schimbe?Eu să mă chinui să schimb ceva,iar acel ceva să nu dea nici un semn înapoi.Să mă agit fără să obţin nici un rezultat?Ce rost ar avea?Aş fi descurajat să mai continui.Mi-aş da seama că totul ar fi în zadar...sau de ce îmi permit să am pretenţii să schimb ceva imediat?Toate cer Timp.Dar Timp n-am.Nimic n-am...nici măcar speranţă.Nu ajută la nimic...e doar o păcăleală.Speranţa e drumul spre decepţie.Iar eu vreau să merg pe alt drum...Să reiau din nou că totul depinde de mine când vine vorba de a schimba ceva?Dar dacă acel lucru nu trebuie schimbat şi e doar o falsă impresie?Poate e aşa dintr-un scop.Poate că aşa e filmul...acum are un rol neînsemnat,iar în Timp,rolul său va căpăta amploare.Şi dacă nu mai apuci acel moment?Ar trebui să mă apuc şi eu să-mi trăiesc viaţa?(adică să merg la petreceri, să mă îmbăt,să fumez,să agăţ o fată şi s-o duc în cameră,să fiu la modă?).Cam ăsta e înţelesul clişeului de a-ţi trăi viaţa.Şi se pare că eu nu mi-o trăiesc...sunt un ratat incapabil.Asta e concluzia...nimic nu se schimbă...sau nu vreau...sau poate e doar o farsă...Acele cuvinte să fi fost întâmplătoare.Combat gândul acesta cu un altul.Nimic nu e întâmplător,totul se petrece cu un scop.Şi nu am capacitatea de a înţelege scopul.Limitele mele mă împiedica să o fac.O să înţeleg mai târziu.În viitor.Trebuie să contolez viitorul...dar înainte de asta trebuie să controlez prezentul.Dar dacă eu nu înţeleg prezentul,cum pot să-l controlez atunci?Cum aş putea să controlez viitorul?Cerc vicios.Nimic nu se schimbă.

Simptome latente (continuare)

Încerc să reabilitez realitatea deformată
implicit din incipit,
Tunetul din tunel îmi întăreşte ideea
că la capăt nu m-aşteaptă nimic.
Am pierdut lumina din tunelul numit viaţă,
Am ajuns rece încât greaţa-i în gheaţă.
Mecanismul de a-mi face rău singur
mă împiedică să-mi secţionez venele,
Am puterea să privesc,
dar am pierdut-o pe cea de-a putea vedea semnele.
De mic n-am învăţat să înot şi acum mă-nec în rutină,
Pierdut în derizoriu,
nu găsesc ieşirea ca un miner aflat în mină.
Declin să mă destind într-un destin aflat în declin,
Aştept să ingerez şi miere,nu doar venin.
Nu suspin şi nu susţin că fruntea sus o ţin,
Iar ochilor mei nu le acord meritatul duş,
Susţinând că s-a stricat robinetul,
Mă feresc de zâmbet,acesta îmi e defectul.
Fiecare anturaj este bazat pe interese şi şantaj,
Ascunse bine ca soldaţii,sub un camuflaj.
Crezi că totul merge bine,ca-ntr-o fraternitate,
Dar când vine vorba de interese,
te-ai trezit cu pumnalul-n spate,frate!
Răsucit în fiecare parte,
Ca tu să rămâi în urmă,şi ei s-ajungă departe.
Poate de aceea sunt un indecis,prins
undeva între solitudine şi societate,
Diletant trist,cu accese de sobrietate...

Aliterat.

Cinic critic criptic,tiptil tipăresc ceva tipic.
Demonstrez demn demonic că te deservesc cu acid carbonic.
Melancolic,metaforic,metamorfic,
Neobosit te obosesc şi te oftic.
Serios segmentez şi secţionez orice text,
Scelerat scindez complet complex.
Perforez când perorez,performant eu pertractez.
Rămâi fără cuvinte ca un chinez fără orez.
În particular particularizez particule elementare,
Comprehensiv compar comentarii din comunicare,
Oscilez ostil ostentativ între societate şi solitudine,
Segregând siguranţa de îndoială şi incertitudine.
Excomunicat excentric exercit exemple din exegeza
Amintirilor din viitor,prestabilind puterea presiunii
Aparent apăsătoare care aparţine tenebrelor raţiunii.
Solemn îmi solidific solitudinea sordidă,
Suscitat surescitat să trăiesc cu ea captiv într-o încăpere vidă.
Subtil sublim în subterfugiu,subliminal îţi străpung orice refugiu.
Stârneşti conflicte complicate ca un cazuist,
Simulacru simbolic susţinut simultan de un sofist
Simulezi simetria simbiozei similare dintre spirit şi minte,
Absolut abstract abolesc dreptul tău de a folosi cuvinte.
Toc tacit tardiv tenebrele Fatalităţii,
Descătuşat departe de culmile Naivităţii.
Privat să privesc,pedepsesc orice primată.
Supus unui supliciu,ţin în suspans orice armată.
Asimptotic asimilezi asimetric fluxul de informaţii
Generat de generaţii de genii degenerate de conspiraţii.

Lecţii

Pierdut prin dunele Fatalităţii,
Am rătăcit în buzunar harta libertăţii.
Captiv între vise efemere,
Nu am realizat că sunt doar nişte himere.
Rostul vieţii?Să cunoşti durerea.
Rostul timpului?Să devii amar ca fierea.
Fără absenţe la lecţiile vieţii,
Sunt luat la ţintă de decepţii.
De ce ţii să înaintezi legat la ochi,
Printre atomi şi microbi,
Printre stăpâni păgâni şi robi?
Eşti responsabil de fiecare alegere
Pe care o faci în genere,
Te crezi nemuritor,şi te minţi c-ai învins orice temere,
Dar teme-te,căci fiecare pas duce-n necunoscut,
Instant te pomeneşti c-ai pierdut
Şi trebuie să pornesti de la început.
Ai o listă de valori care nu sunt materiale,
Uitate de Timp,ca nişte plăci memoriale.
Călcate-n picioare,asimilezi altele exterioare.
Le copiezi pe cele mai murdare,ca să impresionezi,
Prin lucruri nefolositoare,eşti ca o balenă,eşuezi.
Dar nu la mal,eşuezi când viaţa îţi dă un extemporal.
Imoral şi atemporal,dispari permanent,nu temporar.
Departe de un mediu familiar,
Iei decizii la răscruce,bazate pe un zar în zadar.
Timpul a trecut pe lânga tine şi ţi-a făcut cu mâna din marfar.
Fără doar şi poate,nu ai veşnic acelaşi sfetnic
Pe care credeai că-l ai în Noapte.
Totul se schimbă,nimic nu e imuabil,
Inexorabil inextricabil ineluctabil Timpul te face incapabil.

Simptome latente.

Cu fiecare decepţie,îmi dau seama
De greşelile făcute la precedenta imperfectă introspecţie.
Fără excepţie,timpul îţi dă continuu o lecţie,o corecţie.
Timpul,inamicul invincibil şi totodată aliat,
Nu-ţi oferă vreun răspuns detaliat,trece pe lângă tine
Şi te lasă contrariat,lipsit de experienţă,eşti ca un puşti speriat.
Cartea vieţii nu-ţi dă predici,nici concepţii,
La capitolul “Decepţii”,te afunzi până-n gât în dejecţii,
Din intersecţii ajungi la secţii sau subiect de disecţii.
La şcoala vieţii iau lecţii şi mă străduiesc să trec peste teste,
Să nu rămân corigent,să nu rămân în spate,
Aştept egalitate,dar legea e o nulitate.
Aştepţi mutualitate,grad mare de naivitate.
Cu fiecare secundă pe care timpul mi-o fură,
Îmi dau seama că la fiecare pas,m-aşteaptă o lecţie dură.
Mai devreme sau mai târziu,toţi te trădează,
Te lasă în urmă sau în faţă şi se distanţează,
Cu otravă te injectează când lancea Iudei acţionează
Şi te lasă să te strici pe interior
Pentru că tu nu eşti în stare s-o arăţi la exterior.
Doar pentru propria persoană trebuie să mă zbat,
Trebuie să muncesc mult ca să răzbat
Pe acest drum pe care-l străbat.
La fiecare pas dau peste o contradicţie
Şi zilnic mă lovesc de câte o restricţie impusă de poliţie.

Plin de viaţă.

Viaţa - un film prost cu buget redus,cel mai slab actor,iar majoritatea prezenţelor feminine ar trebui să fie distinse cu câte un premiu Oscar pentru precizia ipocriziei cu care îşi interpreteaza rolul schimbându-şi masca în funcţie de decor şi necesităţi.Aplauze pentru binemeritatul Oscar.(Evident,că trebuie să fim ridicaţi în picioare,iar ele în slăvi.)

Fraier.

Treaba e că eu n-am nici o treabă...După atâţia ani în care am jucat şi încă joc rolul de figurant pe scena lumii în spectacolul vieţii,am ajuns la concluzia că toate ideile,concepţiile şi filosofiile mele sunt de rahat.De rahat!Nu de altceva.
Degeaba sunt ele bune din punct de vedere etic şi moral...Astăzi,lucrurile astea şi-au pierdut conţinutul,esenţa.Tot ce-a mai rămas sunt forma şi aparenţa.Prima impresie este egală cu zero.În zadar te chinui să faci ceea ce e corect pentru că faptele astea nu folosesc la nimic.Ajungi să vezi cât eşti de fraier.E ca şi cum ai şlefui o nestemată pentru a o face să strălucească.”Şlefuieşti”,adică faci ceea ce e corect şi la sfârşit “străluceşti”,adică ajungi să arăţi cât eşti de fraier dacă etica a fost pe primul loc la tine în top.Foarte frumos. Aplauze.Trebuie să-mi învăţ lecţia la nesfârşit...societatea nu se bazează pe respect mutual.Punct!
”Fac ceea ce e corect şi cât mai bine.”De ce?Mie nu-mi iese nimic dacă fac asta şi totuşi continui să o fac.Probabil din cauza educaţiei...E trist.O să ajung un frustrat al conştiinţei.Educaţie bună,conştiinţă care mă îndeamnă la bine,acţiuni bune şi rezultate zero.Ce-mi place.Mă învârt în cerc.Aş vrea să ameţesc pentru a leşina şi a cădea din cerc.Singura şansă de scăpare.Dar s-ar putea să mă aleg ori cu o contuzie ori cu o leziune.Un risc mic.O să mă vindece tovarăşul meu Timpul.A reuşit să o mai facă şi înainte,aşa că nu văd ce l-ar putea opri acum.Faptul că am mai îmbătrânit?Nici măcar o şansă.O fi el necruţător şi inexorabil,dar dacă stau să mă gândesc bine,e cel mai bun doctor pe care îl are omenirea.Mă bazez pe prescripţiile lui.Sper că medicamentele pe care mi le va administra sunt compensate,ca pentru handicapaţi şi încăpăţânaţi.Sper că sunt la fel de eficiente ca o găleată plină cu apă rece care sigur te trezeşte după un somn lung.Şi mai uşor cu Speratul...Pentru că nu se ajunge nicăieri dacă speri.Ori o faci ori n-o faci,la asta se rezumă totul.Nu la sperat.În mod categoric nu la sperat.O zi/noapte frumoasă.(Mă duc să-mi spun din nou replicile de figurant şi să aştept lecţiile vieţii ca un artist care aşteaptă pe scenă să fie lovit cu obiecte din public după o prestaţie execrabilă.)

Băăăăăăăăăăă....dar eu chiar sunt nesimţit?Sincer acum?Sunt aşa nesimţit să nu ţin pasul cu moda?Gata,mi-a ajuns!...Ia să iau şi eu un pachet de ţigări...Mă ajută cineva cu o brichetă?

Mai underground decât fundul Groapei Marianelor
Dau frâu liber vocalelor şi consoanelor.
Dau drumul la vocabule ce se pierd în propoziţii
Spun adevăruri şi axiome,nu o ard în supoziţii.
Doctrine şi filosofii,imagini şi viziuni,
Idei constructive şi calitative cu mai multe versiuni.
Idealuri şi planuri,fiecare cu fundaţia pe multe visuri
Fundaţie construită ca la carte,cu 0 fisuri.
Dar pornită de la 0,construită cu atenţie
Făcută în aşa fel încât să mă scape de detenţie.
Alcătuită din visuri şi conştiinţă,raţiune şi ştiinţă
Vulgaritate excesivă îndulcită cu umilinţă.
Să-mi acopere ochii când trec pe lângă tentaţii,
Să-mi dea palme,când mă pierd în conspiraţii.
Să tragă un semnal de alarmă când sunt manipulat,
Să ripostez dur,precum ruşii la Stalingrad.
Mila şi politeţea sunt subordonate conştiinţei,
Dar greşeala şi violenţa alcătuiesc natura fiinţei.
Şi eu n-am nevoie de pretexte să vă lovesc cu aceste texte,
Aceste teste peste care nu poţi vărsa cuvinte,
Pentru ca lumea să le deteste,
Să nu te pierzi în feste încercând să lansezi manifeste,
Sperând că o să loveşti multe ţeste.
Depresiv decepţionat evoluezi regresiv şi vei fi sancţionat
De metafore şi epitete care te vor trimite direct în râul Lete.
Sunt atât de plin de ură încât Styxul e gol,
Oxigenul nu-mi mai ajunge,am nevoie de aerosol!

Bolnav.

Şi iată-mă...murdar de propriul sânge...sânge care nu încetează să mai curgă din venele abia secţionate cu o lamă cam...neascuţită.Întins,fac o baie de sânge,iar câmpul vizual începe să fie dominat de o singură culoare,foarte închisă...paleta de culori dispare încet în ceaţa trecutului.Sângele împregnat cu mii şi mii de amintiri şi cu tot ce mă defineşte ca om,cu idei,principii,viziuni,se scurge încet pe podeaua Vidului pentru a ajunge la ţărmul Absolutului.Infinitul strânge mâna Timpului,ucigaşul din umbră...De ce am făcut asta?Nimic inerent nu a putut să mă oprească?Nici un factor extern n-a fost în stare să-mi schimbe decizia?Probabil am fost împins de o viziune distorsionată a lucrurilor...O viziune care expune doar decepţiile,iar bucuriile sunt învăluite de o perdea opacă.În cartea vieţii m-am oprit la capitolul decepţii?Fiecare pagină mă învaţă o lecţie,dar se pare că eu sunt blocat aici.Devin un tocilar al decepţiilor.Parcă aş fi un semn de carte lăsat de către cineva la un anumit capitol într-o carte veche,uitată...doar că,spre deosebire de semn,eu am puterea să trec mai departe.Trebuie să trec mai departe şi din comă,unde sunt,datorită faptului că am pierdut mult sânge,să mă trezesc.

Hip-hop

Apar în faţa voastră fără secrete,ieşit din Lete,
După ce am uitat multe,am destule de zis,creionul pare să mă asculte,
Am navigat şi am naufragiat,
Pe o insulă departe de realitate,unde nu există arme calibrate,
Un loc departe de lumea reală,de care nu te învaţă nici o şcoală,
Creată aşa dintr-un scop,se pare că m-am pierdut în hip-hop.
Hip-hop-ul are armate cu capacităţi latente,
Fiecare armată specializată în cele 4 elemente.
Avem mişcări grele,transpirăm până la piele,
Ne agităm până strivim oase să mulţumim mulţimi furioase.
Avem mii de ace cu care injectăm discuri,
Urcăm pe cele mai înalte piscuri şi ne asumam riscuri
Când dăm viaţă culorii pe blocuri,suntem mereu pe locuri
În caz de ceva,fiindcă ştim că astea nu sunt jocuri.
Stăm în faţă,atenţi la ce se discută,
Suntem gata de dispută,dar nu folosim forţa brută!
Suntem cei ce folosesc cuvântul fără teamă
Şi ştim că avem cea mai letală armă la îndemână,
Gata de asalt cu microfonul în mână!

Self-esteem.

Haide...ştii că poţi...ştiu că vrei să te adaptezi cu orice preţ...să te integrezi,să nu mai fi un inadaptat.E foarte simplu şi aproape oricine poate.Eu nu pot...de aceea am zis aproape oricine.Îţi cumperi frumos un pachet de ţigări şi uiţi de plămâni,că ce?Doar o viaţă ai şi pe aceea vrei să o trăieşti,doar nu vrei să te considere lumea un călugar sau să te compari cu un eretic în Evul Mediu.Sigur gândeşti că de ce să trăieşti dacă nu simţi că o faci,nu?Aşa că ia pachetul de ţigări ca să fi la modă...ca să fi şi tu o oaie şi să intri şi să completezi turma şi pe lângă asta să mai atragi şi tu pe alţii.Dar nu uita că trebuie să ai şi un interes.Să fugi după bani...Să simţi că eşti bine văzut,respectiv văzută de cei din jur care nu sunt tocmai prietenii tăi şi sunt şi ei ca şi tine cu un interes ascuns.Ţi-ai dat seama că este un cerc vicios,nu?Sau cel puţin aşa văd eu lucrurile...Să umbli prin fel şi fel de cluburi că vezi Doamne,pe acolo umblă lumea bună.Dar de ce să nu fi tu împreună cu cei cu care ai trecut prin multe,bune şi rele, lumea bună,să fie alţii dornici să umble după fundul tău,nu tu după fundul lor...Să fi obsedat de gândul că dacă ai maşină eşti mai altfel decât ceilalţi sau să umbli cu cineva care are maşină ca să dai impresia că tu eşti cineva important şi să-ţi dovedeşti chiar şi ţie că eşti cineva...Troleul sau bicicleta nu-ţi mai convin, nu? Să citeşti o carte doar pentru că acea carte e la modă sau că autorul ei e la modă în diverse anturaje...Să porţi tot felul de zdrenţe şi mizerii doar pentru a fi în trend.Gândul de a fi tu însuţi,nu ce vor alţi e într-o cuşcă şi cheia lacătului e îngropată în lumea de nicăieri.Până la urmă ce faci?Lucrezi la stima de sine...O şlefuieşti cu aceste bucurii efemere pentru a te păcăli singur.Te legi singur la ochi şi aştepţi palmele vieţii înfruntând obstacolele pe care ea ţi le pune în faţă.Capitolul decepţii din cartea vieţii.

Zi de zi...parcurg un drum.Iar drumul este făcut în aşa fel încât să se intersecteze cu drumurile celorlalţi,să mă ciocnesc cu lumea înconjurătoare,dar se pare că nu acord suficientă atenţie evenimentelor ce se petrec în jurul meu.Corpul e prezent dar gândurile mele sunt plecate în altă parte.Îmi place să mă pierd în mine însumi,departe de elucubraţiile acestei societăţi,să am mintea plecată undeva departe şi să nu fiu distras de către nimeni....Vreau să mă pierd printre rândurile unei cărţi.Recent am descoperit că-mi place să citesc şi am început să aloc timp important cititului.Poate că îmi place pentru că citesc ce aleg eu şi nu ce îmi este impus de către altcineva.Poate că citesc doar ca să părăsesc realitatea,să părăsesc experienţele empirice şi să ajung la eliberări metafizice.Citesc ca să trăiesc sau trăiesc ca să citesc?Citesc ca să mă regăsesc printre personaje sau să le văd în fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu?Personaje care au contur dar nu au conţinut…Să am doar contur şi să fiu fără conţinut?Mi-e teamă să răspund la această întrebare.

Vorba multă...

“Timpul trece,oamenii devin mai răi”.Cât adevăr în această maximă.Pe măsură ce înaintăm în timp,ne modernizăm,ne robotizăm,ajungem să uităm esenţele fundamentale ale vieţii.Ne uşurăm viaţa?Nu!Ne facem pe noi mai proşti,mai leneşi şi dominaţi de gândul că dacă ai bani,poţi cumpăra orice.Între noi şi animale a ajuns să fie o linie foarte subţire.Parcă progresul omenirii s-a oprit undeva în timp,rectific,s-a pierdut undeva în timp,iar omenirea în momentul de faţă stagneaza,ba chiar mai mult aş putea spune că regresează,ajungem la omul cavernelor,toţi însetaţi de lucruri materiale şi efemere opuse metafizicii.La noi totul se reduce la bani.Totul!Chiar dacă puţini o recunosc,fiecare om are preţul lui,momentul în care cedează pentru ceva anume şi nu trebuie să fie neapărat nişte hârtii verzi,albastre sau ce culori mai au bancnotele.Tu ce preţ ai?
Mintea umană s-a degradat în ultimul hal.Sunt oripilat de generaţia de azi deşi şi eu sunt o parte integrantă din ea.Dar ce se întâmplă?Vreau să ştiu şi eu ce gândesc copiii când îşi fac poze singuri în oglindă?Când îşi fac poze dezbrăcaţi?Sunt priviţi altcumva,sau poate doar aşa pot să impresioneze?Pe cine să impresioneze?Pe alţi care fac la fel ca şi ei?Nu ştiu şi se pare că nu sunt capabil să înţeleg.Sunt venit de pe planeta Marte?Trebuia să mă fi născut pe la 1800?De ce nu pot şi ei să impresioneze prin altceva?Trebuie să-mi arate mie şi restul persoanelor că ştiu să-şi facă o poză singuri,respectiv singure?Orice prost poate treaba asta…cred că şi un cimpanzeu ar putea să o facă.De ce să nu impresioneze prin Sudoku spre exemplu?Prin şah?Prin analizarea unor opere ale marilor scriitori,şi avem destui,România nu a dus lipsă de ei.De ce să nu dezbată aforisme şi maxime?Să citească,să se informeze,pentru că informaţia a devenit cea mai puternică armă!Atâta timp cât eşti informat,eşti prevenit şi înarmat.Eşti cu un pas înainte.Dacă o să continui cu pozele făcute singur în faţa oglinzii,poţi să faci un pas înapoişi să treci în rândul animalelor.Dar de ce să jignim animalele?

Stil liber

Apar din senin ca o eroare
Şi mă descoperi târziu ca pe o tumoare
Tu nu mă cunoşti,dar eu îţi voi arăta de ce sunt în stare,
Ai grijă,fiindcă eu vorbesc des figurat
Dar pe tine o să te las desfigurat.
Dacă tu eşti sceptic,eu sunt septic,
Dar nu sunt infectat cu microbi,ci doar cu rime,
Poate că tu eşti mai înalt,dar eu sunt la înălţime.
Sunt înconjurat de indivizi morbizi,
Ei se cred acizi,dar sunt într-un mediu bazic,
Te-ai electrizat prea mult,fiindcă eşti prea static.
Te atac după un plan tactic bine gândit,
Te atac frontal,asta îţi promit!
N-am de gând să te omit,te bat ca pe un nit,
O să ieşi din uz,o să rămâi confuz,
Eu sunt pentru hip-hop ce era B.B King pentru blues.
Sunt un avion de vânătoare şi lansez proiectile,
De ce m-aş teme de tine,fiindcă tu vorbeşti pe teme penibile?

Sunt

Sunt o persoană abjectă,
Care caută imperfecţiunile într-o lume aparent perfectă,
Sunt o insectă într-o lume foarte mare,
Rămasă fără aripi şi nevoită să coboare.
Sunt un luptător şi mi-am promis să supravieţuiesc,
E în natura mea umană ca uneori să mai greşesc.
Sunt nemulţumit de mine,mă simt ca într-un câmp cu mine,
Otrăvit auditiv şi injectat în retine,
Sunt mereu defensiv şi această poziţie o voi menţine.
Sunt liber,dar sunt prins în lanţuri
Trimis să sap şanţuri ca un deţinut,
Când vine vorba de lume nouă sunt mereu reţinut,
De parcă aş păşi într-un nou ţinut,
În care sunt ţinut cu vigilenţa mereu activă
Merg prin viaţă ca o barcă în derivă,
Mă folosesc de eschivă să evit aceste animale,
Sa fiu singur si sa nu-mi iasa nimeni in cale.
Sunt trimis la pământ zilnic şi nu sunt lăsat să mă ridic,
Ca orice om,trebuie să critic.
Sunt oaia neagră din turma de oi albe,
M-am obişnuit de mult să primesc doar palme
Şi şuturi în fund,dar nu am de gând să mă afund în noroi,
Trec peste impedimente,trec peste orice nevoi.
Tentat de cunoastere,vreau sa scap din ghearele fricii,
Sa ma arunc in bratele metafizicii si sa ma eliberez de orice vicii.
Sunt un om şi mă sting încet an de an,
Sunt plin de furie şi am de gând să erup mai ceva ca un vulcan,
Mai ceva ca Etna sau Vezuviu,
De mult nu vă mai înghit,vă las să vă înghită un fluviu!