Simptome latente (continuare)

Încerc să reabilitez realitatea deformată
implicit din incipit,
Tunetul din tunel îmi întăreşte ideea
că la capăt nu m-aşteaptă nimic.
Am pierdut lumina din tunelul numit viaţă,
Am ajuns rece încât greaţa-i în gheaţă.
Mecanismul de a-mi face rău singur
mă împiedică să-mi secţionez venele,
Am puterea să privesc,
dar am pierdut-o pe cea de-a putea vedea semnele.
De mic n-am învăţat să înot şi acum mă-nec în rutină,
Pierdut în derizoriu,
nu găsesc ieşirea ca un miner aflat în mină.
Declin să mă destind într-un destin aflat în declin,
Aştept să ingerez şi miere,nu doar venin.
Nu suspin şi nu susţin că fruntea sus o ţin,
Iar ochilor mei nu le acord meritatul duş,
Susţinând că s-a stricat robinetul,
Mă feresc de zâmbet,acesta îmi e defectul.
Fiecare anturaj este bazat pe interese şi şantaj,
Ascunse bine ca soldaţii,sub un camuflaj.
Crezi că totul merge bine,ca-ntr-o fraternitate,
Dar când vine vorba de interese,
te-ai trezit cu pumnalul-n spate,frate!
Răsucit în fiecare parte,
Ca tu să rămâi în urmă,şi ei s-ajungă departe.
Poate de aceea sunt un indecis,prins
undeva între solitudine şi societate,
Diletant trist,cu accese de sobrietate...