Suprarealitatea mea nu face concesii cu nimeni,
suferă de grave depresii pe mari întinderi.
Degeaba speri,doar suferi..
bătut de vânt ca o facţiune de nuferi.
Degeaba speri,îmi zice ea,
mai târziu disperi şi faci cunoştinţă cu dispersia.
Progresia?!N-are ea nici o legătură,
fie ea geometrică ori rege cu purpură.
A alege e dilema la care fluieră arbitrul
şi nu e liber...focul din tine să-l menţii,
luptă ca celţii cu făpturile ceţii,
nu te stinge ca şi chibritul.
Eu am ales să-ntorc capul de la lucruri splendide
ca să rătăcesc printre algele Atlantidei.
Printre statui şi caracatiţe care stau la cratiţe
...iar unii care tot stau la pândă
sperând într-o şansă de izbândă
pentru a mă prinde pe nepusă masă
mai bine să stea la ei acasă!
Aleg să stau pe acoperişul lumii calm,
suferind de acrofobie,
îmi iau avânt şi m-arunc în malm
ca să fac dinozaurilor autopsie!
Deşi m-am întors în trecut,e prezent
acelaşi gând atroce,materializat într-o voce:
Degeaba speri,doar suferi..
bătut de vânt ca o facţiune de nuferi.
Degeaba speri,îmi zice ea,
mai târziu disperi şi faci cunoştinţă cu dispersia.
