Bolnav.

Şi iată-mă...murdar de propriul sânge...sânge care nu încetează să mai curgă din venele abia secţionate cu o lamă cam...neascuţită.Întins,fac o baie de sânge,iar câmpul vizual începe să fie dominat de o singură culoare,foarte închisă...paleta de culori dispare încet în ceaţa trecutului.Sângele împregnat cu mii şi mii de amintiri şi cu tot ce mă defineşte ca om,cu idei,principii,viziuni,se scurge încet pe podeaua Vidului pentru a ajunge la ţărmul Absolutului.Infinitul strânge mâna Timpului,ucigaşul din umbră...De ce am făcut asta?Nimic inerent nu a putut să mă oprească?Nici un factor extern n-a fost în stare să-mi schimbe decizia?Probabil am fost împins de o viziune distorsionată a lucrurilor...O viziune care expune doar decepţiile,iar bucuriile sunt învăluite de o perdea opacă.În cartea vieţii m-am oprit la capitolul decepţii?Fiecare pagină mă învaţă o lecţie,dar se pare că eu sunt blocat aici.Devin un tocilar al decepţiilor.Parcă aş fi un semn de carte lăsat de către cineva la un anumit capitol într-o carte veche,uitată...doar că,spre deosebire de semn,eu am puterea să trec mai departe.Trebuie să trec mai departe şi din comă,unde sunt,datorită faptului că am pierdut mult sânge,să mă trezesc.