Descind pe câmpia sentimentelor prin frânghii eoliene,
Sunt zdruncinat de la cap până la metatarsiene.
Acum am ajuns în labirint şi cam tind să mă mint.
Recunosc,vreau să schimb tot ce simt şi să nu mai simt.
Am realizat că deciziile sunt pensula cu care îmi pictez viaţa
Şi consecinţele o colorează rizibil.
Am eşuat vizibil din moment ce câmpia e pustie,
Să caut un drum să ies din deziluzie,clar e fantezie.
Orizontul nu mă îmbie,nici prin cap nu-i trece
Să-mi dea speranţă.E alb şi rece,are-n gând să mă disece.
E alb şi rece,e un răsărit care apune
Şi mă pune să distrug nevoi intrinsece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu