La mine acasă e altfel

La mine acasă ninge altfel,
ninge cu vopsea scorojită,
iar stratul care-mi acoperă
covorul e format din foi
albe.

(bine, unele sunt liniate)

Aş vrea să nu mai fie albe,
ar trebui să fie umplute, dar
singurul lucru care le umple
este praful, nu cuvintele.

La mine acasă primăvara vine altfel,
ghiocelul are forma unei şosete
verzi cu un dop alb în vârf,
iar zăpada se topeşte cu
fiecare foaie care-şi pierde
albul în negrul stiloului
ferecat în şoapta unei muze.

Rogvaiv.

Sunt Roşu de furie când te văd ţinându-i mâna strâns
în mâinile tale,
Dar îmi dau seama că ce-a fost între noi
a durat cât un Oranjul unui apus.
Sunt Galben ca ceara când mă lovesc de insensibilitatea
care te-nconjoară ca o aură.
Degeaba sunt eu un îndrăgostit care îndrugă Verzi şi
uscate declaraţii de dragoste,
La finalul poveştii mă voi fi ales cu o inimă Albastră şi
cât de frumos ar fi fost de-aş fi pictat-o
eu aşa.
Sfârşitul ăsta a fost tras la Indigo în mii de poveşti
şi momentan trebuie să sufăr dar,
O să păşesc înainte...şi o să-mi rătăcesc privirea
într-un amurg Violet.

Călimară.

Scot din călimară
cerneala
cu care pictez greşeala
de astă-vară.

Scot din călimară
un cer albastru
rătăcind un astru
viteaz odinioară.

Scot din călimară
o mare albastră
cu o pictură măiastră
uitată aseară.

Scot din călimară
albastru sânge
care plânge
ca un pui de căprioară.

Scot din călimară
un stilou plin
de farmec adolescentin
ca mine-n primăvară.