Iluzie Ilustră.

Într-o stranie străfulgerare
Zbuciumul din mine a decedat.
Să fie demonul din mine oare
Sau viaţa care m-a abandonat?

Radioul incinerat de regrete
Stă fără griji,scăpat de umbră.
Păianjeni stau lipiţi de perete,
Doar eu alerg prin tundră.

Nu mai sunt conştient de pericole,
Dar oare am fost vreodată?
Sting lumina din ventricule,
Vehement cu o demenţă imaculată.

S-au ţesut prea multe fire,
S-a obturat cu obstinaţie o arteră,
Prea puţine fapte de iubire
Stinse-n nori de fum închişi în carceră.

Visceral,arbitrar în fapte contrare
Voi nega ce vreau să fiu,
Mă feresc să iau ca atare
Copilul ucis mai târziu.

Doar eu mă chinui înecat în sete,
Încercând să sancţionez ruina.
Pereţii scrijeliţi de portrete
Stau la un pahar de vorbă cu rugina.

Paradoxul Zăpezii.

În noaptea roşie de ianuarie
Cerul îşi goleşte sacii.
Şi ea?Ea nu are
Pigmenţi roşii ca macii.

Ea,căci despre zăpadă e vorba,
Se-avântă-n necunoscut ca prova,
Apare sporadic...la fel ca supernova,
Mă duce cu vorba
Şi mă face să-mi pierd slova.

Mă enervează,mă tachinează...

Pe stradă calc adânc
Şi caut cuvinte potrivite ca Arghezi,
E ea albă,dar tot te murdăreşte,
Ăsta-i paradoxul zăpezii.

Muzică.

Muzică.