vineri, 21 mai 2010

Comparatie.

Îmi scriu Procesul ca şi Kafka,
Dau sentinţe ca Robespierre,nu judec arta.
Văd totul în Roşu şi Negru ca Stendhal,
Tulburări psihice cauzate de lobul temporal.


Înnebunit temporar,îţi scot ochii,
Cu sabia făcută din Orochi,
Dependent şi servil,ajungi în robii.
Sub înfăţişarea de timid,livid,
Îmi dau seama că eşti perfid fetid.


Îţi predau şase maladii ale spiritului ca şi Noica.
Nu mă tem de vicisitudini,sunt stoic ca
Marcus Aurelius şi continui lupta,
Monstru sadic ce nu se mai opreşte a se-nfrupta.


Precaritatea senină a fiinţei e subjugată
de Amurgul gândurilor,
Viaţa pe un peron rătăcită în apusul rândurilor.
În căutarea timpului pierdut,Ispita de a exista
Se înfruptă din concepte,
Nesiguranţa ei reiese când urcă abrupte trepte.


Bântuit de Demonii fiinţei,
Susceptibil să-mi pierd cunoştinţa în ghearele conştiinţei.
Încercând să ajung la poarta Torii
Am ajuns repudiat de frumuseţea culorii,s-au strâns norii...


Între Istorie şi utopie voi ajunge să parcurg un Infern,
Discern intern sau mă-ndrept spre chin etern?
Nu ştiu,n-am Amintiri din casa morţilor,
Creez,dezleg,investighez în adâncul nopţilor.


Mi-a luat mult până când am auzit tăcerea singurătăţii,
Şi-am simţit parfumul ispititor al eternităţii..
În criza identităţii societăţii,am aflat cine sunt...
Monstrul de la marginea frivolităţii!

joi, 6 mai 2010

Acuarelă (Ion Minulescu)

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii,pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate,date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

Vodevil.

Intenţiile vindicative ale Sângelui mi-au făcut sufletul susceptibil de beligeranţă totală cu tot ce nu ţine de mine şi cu Efemerul.Plus că am început să simt o ură incomensurabilă.Ura a făcut cunoştinţă cu ADN-ul meu şi mi-a întunecat raţiunea precum un catran... sau poate a luminat-o...o revelaţie primordială.Cert e că Ura tot îmi supune spiritul unui flux perpetuu de electrocutări în speranţa unei ocupări definitive.Nu mai cred în speranţă.O conflagraţie a luat naştere între sentimente şi raţiune.Mă raportez la două verbe:a avea şi a fi.Am o stare de război.Cumplitul cuget al raţiunii îmi spune că Sunt un război.Sentimente şi Raţiune.Şi am să lupt cu obstinaţie.Regimente ale raţiunii sunt trimise pentru anihilarea completă a infanteriei sentimentelor într-un blitzkrieg imanent.Un Stalingrad al Spiritului,dar fără greşelile lui Paulus.Raţiunea plănuieşte pe scările zbuciumului lovitura finală îngânând prodigioasa “Dunăre albastră” a lui Strauss.Ea visează la o utopie mizantropică,iar Inima trebuie împinsă cu lancea Iudei spre evanescenţă.
Beligeranţa totală m-a trimis spre solipsism.Abnegaţia n-are ce caută în Efemer.Acesta o va umple de o spuză de spute.Efemerul este ceva stringent,pe când Abnegaţia e ceva alambicat.Tracasează tot ceea ce o înconjoară în epoca contemporană.Viaţa?Un vodevil scris de un anonim în care oamenii îşi pun eşecurile pe spatele Destinului şi se resemnează.Simbionţi cu Efemerul şi rătăciţi în lumea Scuzei,sunt nişte rataţi care ar trebui să rămână blocaţi în Efemer.Absolutul e o povară şi nu toţi merită să o poarte.Omul este un animal culant şi concupiscient.Un cabotin care nu se mai opreşte din recitat truisme.Degrevează Greutatea şi visează la sinecură.Transgresează de câte ori are ocazia,fără cea mai mică urmă de remuşcare.Repercusiunile acţiunilor îl vor strânge de gât pe individ şi n-o să arate cea mai mică notă de sensibilitate şi milă chiar dacă între timp individul a devenit mai bun.Acţiune şi reacţiune.Dar veleităţile cronice încearcă să-l ferească pe om de vicisitudini.Elogiul apologiei.