Declaraţie

Privirea ei era ca un mugure
gata să mă bucure
la lăsarea serii
ca venirea primăverii.

Zâmbetul ei era
ca o petală ruptă
a unei flori de nu-mă-uita.
Chipul ei era fertil
şi îmi strecura un fruct subtil
-zâmbetul ei-

Conturul ei la fereastra sufletului meu
apasă un zâmbet cu efect de panaceu.
Când privesc în oglinda sufletului tău
observ că zâmbetul meu e ca un curcubeu.

Iubito,să-ţi mai spun un adevăr,
primăvara ţi se revarsă în păr.

Stai cu mine

Stai cu mine,sunt naiv,
fără tine habar n-am
ce înseamnă rogvaiv.

Stai cu mine,eşti
ceaiul meu de iasomie,
leacul pentru insomnie.

Stai cu mine,lumea s-o pictez,
tu eşti creionul cu care eu schiţez
un zâmbet.

La mine acasă e altfel

La mine acasă ninge altfel,
ninge cu vopsea scorojită,
iar stratul care-mi acoperă
covorul e format din foi
albe.

(bine, unele sunt liniate)

Aş vrea să nu mai fie albe,
ar trebui să fie umplute, dar
singurul lucru care le umple
este praful, nu cuvintele.

La mine acasă primăvara vine altfel,
ghiocelul are forma unei şosete
verzi cu un dop alb în vârf,
iar zăpada se topeşte cu
fiecare foaie care-şi pierde
albul în negrul stiloului
ferecat în şoapta unei muze.

Rogvaiv.

Sunt Roşu de furie când te văd ţinându-i mâna strâns
în mâinile tale,
Dar îmi dau seama că ce-a fost între noi
a durat cât un Oranjul unui apus.
Sunt Galben ca ceara când mă lovesc de insensibilitatea
care te-nconjoară ca o aură.
Degeaba sunt eu un îndrăgostit care îndrugă Verzi şi
uscate declaraţii de dragoste,
La finalul poveştii mă voi fi ales cu o inimă Albastră şi
cât de frumos ar fi fost de-aş fi pictat-o
eu aşa.
Sfârşitul ăsta a fost tras la Indigo în mii de poveşti
şi momentan trebuie să sufăr dar,
O să păşesc înainte...şi o să-mi rătăcesc privirea
într-un amurg Violet.

Călimară.

Scot din călimară
cerneala
cu care pictez greşeala
de astă-vară.

Scot din călimară
un cer albastru
rătăcind un astru
viteaz odinioară.

Scot din călimară
o mare albastră
cu o pictură măiastră
uitată aseară.

Scot din călimară
albastru sânge
care plânge
ca un pui de căprioară.

Scot din călimară
un stilou plin
de farmec adolescentin
ca mine-n primăvară.

Deziderat siderat

Forţez procesul de creaţie ca s-ating progresul-n recreaţie,
Rimele curg ca un metrou aglomerat ce opreşte-n staţie!
Sunt cu ochii pe naţie şi rimele le dau scurt ca-ntr-o raţie!
Când vine vorba de raţii şi porţii, mă teleportez în '84,
Atent ce gândesc, vorbesc după ce mă consult cu Orwell băiatu'!
Îl mai am şi pe Dante care-mi spune că viaţa nu merge andante,
Nu merge drept, mai trebuie să urc şi pante,
Nu trebuie să renunţ nici dacă mă lovesc de crampe,
Pot s-ajung sus fără să fiu sedus de mirajul unor rampe.
Viaţa-i un râu învolburat, iar eu nu vreau să cad din barcă,
Primul gând care mă încearcă
Atunci când m-abordezi e umbra cuvântului "sabotez",
Dar n-am de gând să-mi sabordez
Propria nava, nu renunţ, merg înainte implacabil ca o lavă!
Epatez ca o epavă când rimele se-nvârt ca-ntr-o tornadă,
Cheamă pompierii căci strofa asta e gata să ardă!


Sunt mereu în ofensivă, pregătesc rechizitoriul,
Întrebările sar din stivă, pornesc interogatoriul!
Întrebările ard de parcă ai fi prins în crematoriu
Căci clipele trec greu când păşeşti în Purgatoriu.
Dar după ce parcurgi un Infern, totul pare mai simplu,
Poţi să-ţi învingi fiecare rival, dar tot te-nvinge timpul
Şi ajungi astfel să răspunzi pentru fiecare decizie greşită
Luată cu o precizie pripită luându-ţi din viaţă ca o incizie grăbită!
Nimeni nu vrea să-i ia cineva o bucată din viaţă
Dar fiecare vrea să ia ce e mai bun de pe piaţă.
Cu siguranţă nimeni nu vrea un Infern,
Nici un Purgatoriu tern, ci doar un tren
Care să-l ducă spre un vis împlinit etern
Cu gândul de a sta departe de râul Lete,
Dar când sunt îngheţaţi în Cocyto, toţi ajung să-l regrete,
Fiindcă trădări s-au născut din secrete
Toate convergând într-o invidie ce produce sete!

Când vine vremea să pleci...

Când vine vremea să pleci
Să nu faci prea multă gălăgie,
Când vine vremea să pleci
Nu te cantona în nostalgie.

Când vine vremea să pleci
Să nu te uiţi în urmă,
Când vine vremea să pleci
Nu lăsa trecutul să te-ajungă.

Când vine vremea să pleci
Fii pregătit să priveşti înainte,
Când vine vremea să pleci
Să n-ai o destinaţie fixată-n minte.

Când vine vremea să pleci
Să ştii că amintirile sunt ca o umbră,
Când vine vremea să pleci
Nu lăsa tristeţea să te facă rece ca o tundră.

Când vine vremea să pleci
Să ştii că a renunţa înseamnă a muri,
Când vine vremea să pleci
Zâmbeşte, n-ai voie să te-nfurii.

Când vine vremea să pleci
Călătoria e-o aşteptare care doare,
Când vine vremea să pleci
Să nu vezi negru, alunecă-n culoare.

Când vine vremea să pleci
Să nu te opreşti din a visa,
Când vine vremea să pleci
Speră că cineva îţi va simţi lipsa...